Negură Bunget

Văzduhul de deasupra se umple de un vânt neașteptat
Între cer și apă
Umbrele amurgului sosesc din depărtare
În locul unde timpul devine spațiu

Pe crestele cenușii ale fagilor
Împărăția sălbăticiunilor e plină de frică și de tăcere
Pământu-i ca cremenea
Tata munților, Călimanu'
Se suie pîn' la nouri

Pe-o gură de alb pîrău
În afar' dă lume vie
Să-ncureze, să vîneze
O biată lighioaie
Dă prin codrii cei pustii
O vinit la moartea ii...

Soare ce lucește-n ochi și se răsfrînge-n suflet
O înmărmurire de pământ
Desface-o poart-a cerului
Către tărâmuri ale spiritului
Cască-o gură a-ntunericului
Înspre pămînturi d-ale trupului

Un tremur, o chemare, un sunet nou se deșteptă în munte
Un glas de corn se strecură după un val de umbră.
Era amurgul!...